Ritualurile ţărăneşti mor, obiceiurile plătite înfloresc

Înfiinţat în anul 1906, actualul Muzeu al Ţăranului Român "a crescut odată cu ţara", aşa cum povesteşte Vintilă Mihăilescu, directorul general al instituţiei.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, frumoasa clădire în stil neoromânesc a evitat la limită să devină cazarmă a Armatei Roşii. Norocul său a fost însă de scurtă durată.

Colecţiile de artă tradiţională au fost scoase din Muzeul de la Şosea şi s-au răspândit prin diferite instituţii: sediul său avea să găzduiască, timp de mai multe decenii, muzee de propagandă comunistă. Contextul istoric s-a schimbat iarăşi după revoluţie. Ieri, muzeul a sărbătorit douăzeci de ani de la reînfiinţare.

Evz.ro: Ce s-a întâmplat cu muzeul în perioada comunistă?
Vintilă Mihăilescu: Toate transformările acestei instituţii au urmat transformările din societate. După Al Doilea Război, a devenit Muzeul Stalin-Lenin, pentru că asta era puterea atunci, pe urmă a devenit Muzeul Partidului Comunist, pentru ca în anii '80 să devină practic muzeul lui Ceauşescu. A crescut odată cu ţara. Iar aici era spaţiul simbolic central în care partidul se arăta lumii, în care aveau loc consacrările pionierilor.

Scopul muzeului: salvarea spiritualităţii ţărăneşti

Cum aţi defini identitatea de acum a muzeului?
Aici sunt două lucruri. Pentru că sunt şi doi paşi în evoluţia muzeului. Premisa este că un muzeu bun este un muzeu viu. De-a lungul existenţei lui, Muzeul Ţăranului a fost şi este un muzeu viu. Primul pas, cel mai important, fondator, a fost cu echipa Horia Bernea, el a fost mentorul, dar muzeul n-ar fi ieşit aşa cum este fără câţiva oameni din jurul lui, în primul rând Irina Nicolau, dar şi alţii.

Ce au făcut? Pentru că muzee etnografice există în multe oraşe din ţară, există şi în Bucureşti, ce are acest muzeu deosebit? Are cel puţin două lucruri total diferite. Are total diferită semnificaţia, şi anume nu este un muzeu etnografic. Titlul „Muzeul Ţăranului Român” este total nepotrivit pentru că nu este un muzeu al ţăranului român. Viziunea este de cu totul altă natură, şi anume este un muzeu al spiritualităţii ţărăneşti. Bernea vorbea de muzeul antropologic, în sensul de tip uman, ideea lui fiind că există o spiritualitate ţărănească de pretutindeni şi de totdeauna, care este un tip uman şi care mai dăinuie şi în noi ca oameni şi pe care un astfel de muzeu poate să o întreţină, să o permanentizeze. Deci ceea ce era de salvat nu era un ţăran sau altul, o ulcică, o cizmă, ci însăşi această spirtualitate etern umană. Din capul locului se iese din spaţiul naţional. Nu e vorba doar de ţăranul român, ci de ţărănitatea de oriunde. Irina Nicolau spunea „din Tibet până în Anzi”.

Cititi stirea pe larg in EVZ